Toată viaţa este o dezbrăcare de sine şi o îmbrăcare cu Cristos! Dumnezeu vede dincolo de aparenţe şi ne cunoaşte viaţa şi tânjirile adânci ale inimii noastre. Nu are nici un rost să punem vreo mască înaintea Lui! Numai El este Cel care ne poate vindeca orice rană şi este atât de dornic să o facă! El dă şi voinţa şi înfăptuirea, pe măsura tânjirii noastre după El. Chiar şi atunci când venim înaintea Lui, venim tot prin puterea Lui! Cântecul este o ,,discuţie” faţă în faţă cu Tata: ,,Doamne, vin înaintea Ta, aşa cum sunt, văzându-mi neputinţa pe care nu am de gând să o ascund! Sunt însetat după sfinţenie şi Îţi cer ca Tu să îmi dai putere să Te aleg! Tu eşti neprihănirea mea! Împărăţia Ta vreau să vină prin viaţa mea!

Viaţa mea, Tu o cunoşti, / Tânjirea mea nu-Ţi e ascunsă. / Numai Tu în mine poţi / Vindecare să aduci.

Vin aşa cum sunt, / Prin puterea Ta, / Biruinţă-Ţi cer / S-aleg voia Ta. / Vreau sfinţenie / Cu toată fiinţa mea, / Doamne, Rege-mi eşti! / Domneşte-n viaţa mea!

Tatăl meu, ce eşti în ceruri, / Sfinţească-se Numele Tău! / Împărăţia Ta să vină, / Voia Ta să se facă! Neprihănirea mea, Tu eşti! / Izbăvirea mea, Tu eşti! / Bucuria mea, Tu eşti!

Versurile sunt inspirate din Apocalipsa 19. „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.” Împăratul împăraţilor vine pe nori îmbrăcat în glorie! Este biruitor asupra morţii şi asupra oricăror stăpâniri! Acest Împărat biruitor ,,era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge”, în propriul sânge curs pe cruce!!! A biruit moartea, aparent prin slăbiciune, zămislind VIAŢA, şi a intrat în Templul ceresc purtându-Şi propriul sânge ca preţ suficient pentru orice păcat! S-a dovedit astfel vrednic să domnească în veci la dreapta Tatălui! Pe acest Împărat Îl slăveşte întreg universul! El Îşi este Sieşi suficient! El este început şi sfârşit! Doar El merită slava, cinstea şi puterea! Melodia este o declaraţie a suveranităţii Domnului împreună cu mii şi mii de îngeri, alături de cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii care stau înaintea Tronului. Ţie glorie, Ţie cinste, Ţie onoare, Domn al veşniciei mele!

Puternic Împărat, / În glorie îmbrăcat, / Cu-al Tău veşmânt de Miel, / Slăvit de-ntregul cer!
Neprihănit şi Sfânt, / Tu Ţie-Ţi Legământ, / Prin moarte-nvrednicit, / Viaţa-ai zămislit.  
Început fără sfârşit, / Sfârşit fără-nceput, / Izvor de bucurii / Din veşnice-armonii!

Ţie glorie, Ţie cinste, Ţie onoare, / Domn al veşniciei mele! / Ţie glorie, Ţie cinste, Ţie onoare / În veci!

Cu siguranţă, unul dintre cele mai grele lucruri este să uităm de noi înşine! Tot ce poate fi bun vine din afara noastră, din Dumnezeu! Cel rău încearcă mereu să ne închidă în temniţa propriului nostru eu, făcându-ne prea atenţi la bucuriile sau neputinţele noastre. Ne vindecăm şi suntem cuprinşi de bucurie doar atunci când Îl contemplăm pe El! Atunci când El este în centrul ,,atenţiei” noastre şi I-am predat orice neputinţă şi orice încercare de a reuşi prin propriile puteri, El coboară tot mai deplin în templul inimii noastre! ,,Devenim ceea ce adorăm în taină”, spunea Tozer! Cel care poate aduce cea mai desăvârşită adorare lui Cristos este Duhul Sfânt! Noi suntem cei mai fericiţi atunci când putem fi martorii acestei adorări a lui Cristos, făcută de Duhul Sfânt, din lăuntrul inimii noastre! ,,O, Duh Preasfânt, adoră-n mine pe Mielul Sfânt, Cristos slăvitul Împărat!”. Când am uitat de noi şi suntem umpluţi de El, izbucnim în strigăte de laudă înaintea Domnului: ,,Aleluia, Aleluia, Ţie glorie!”

Scoate-mi sufletul din temniţa-ntunecoasă, / Sunt captivul propriului eu. / Varsă pacea Ta deplin peste adâncuri, / Curgi din Tine în fiinţa mea!
 
Ziditorul meu, atinge-te de mine, / Neputinţa mea o las în mâna Ta. / Recunosc, sunt tot ce sunt prin Tine, / Lasă-mă să gust din Tine, Pâinea mea!

Revarsă acum, / Adânc în mine, / Prezenţa Ta, / Tată, Fiu şi Duh!
 
O, Duh Preasfânt, / Adoră-n mine / Pe Mielul Sfânt, / Cristos, slăvitul Împărat!
Aleluia, Aleluia, Aleluia, Ţie glorie!

Suntem consideraţi neprihăniţi prin vrednicia Mielului! Niciodată nu vom fi îmbrăcaţi în neprihănire prin propriile noastre puteri! Dacă ne mărturisim păcatele, El este drept şi credincios să ne curăţească şi în acel moment suntem neprihăniţii Lui! Cel rău încearcă de multe ori să ne ţină departe de Dumnezeu, tocmai făcându-ne să credem că trebuie să merităm iertarea înainte de a o cere. Ne zbatem astfel zile în şir şi încercăm să Îi dovedim lui Dumnezeu că putem şi singuri şi, abia când ne simţim suficient de confortabil cu noi înşine, îndrăznim să venim înaintea Lui să ne cerem iertare. Pierdem mult timp preţios războindu-ne cu noi înşine pe terenul firii din noi! Acest timp poate fi mult scurtat atunci când începem să Îl glorificăm pe El, chiar din mijlocul neputinţelor noastre! ,,Nicidecum n-am să renunţ, în slăbiciuni Te-nalţ acum”! În momentele în care te simţi cel mai nevrednic trebuie să Îl înalţi pe El, care e Singurul vrednic! Vindecarea vine degrabă! Dragostea de El, pe care tot El ne-o toarnă în inimi, este cel mai puternic imbold de a trăi fără păcat!

Iartă-mă, vin să-Ţi spun, / Sunt iar căzut pe al meu drum, / Lasă-mă din nou să simt / Prezenţa Ta, Tată Bun!

Prin puterea mea nu pot / Viaţă-n mine să aduc. / Stau şi-aştept ca Tu să vii, / Capul să mi-l strângi la piept.
Nicidecum n-am să renunţ, / În slăbiciuni Te-nalţ acum. / Neprihănit prin Tine sunt, / Dragostea-Ţi mi-e îndeajuns, / Tatăl meu!  

Sunt al Tău, declar acum, / N-am să-ncerc să fiu mai bun, / Doar mai mult să Te iubesc, / Prin adorare să trăiesc.

,,Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea...” (Cântarea Cântărilor 8:6) Numai El poate să împlinească cu adevărat nevoia sufletului nostru! Nimic nu este prea greu pentru El! Aceeaşi putere care L-a înviat pe Cristos ne poate învia şi pe noi, oricând va fi nevoie! Numai viaţa Lui în noi poate astâmpăra dorul! ,,Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, trece cu măreţie pe nori.” (Deuteronom 33:26)

Dragostea Ta-i mai tare ca moartea, / Veşnică e puterea-i să-nvie. / Viaţa Ta astâmpără dorul, / Sufletu-mi strigă: e îndeajuns!
 
Gloria Ta îmi fură privirea, / În Duhul meu Te-ador liniştit. / Fiinţa-Ţi scumpă mă scapă de mine, / În viaţa aceasta îmbrac trup slăvit.
 
Tu eşti viaţă fără margini, / Izvor de bucurie / Şi-n necaz Tu eşti. / Tu treci peste ceruri / Şi-mi vii degrabă-n ajutor. / Ştiu cât mă iubeşti!

Scump eşti, Doamne! / Scump eşti, Doamne! / Scump eşti, Doamne! / Scump eşti, Doamne!
Scump eşti...

De multe ori tânjim după prezenţa fizică a Domnului! Am vrea să Îl vedem cu aceşti ochi de carne, să Îl atingem cu mâinile noastre, să ne cuibărim în braţele Lui la fel ca în braţele unui tată pământesc... Oare nu este Dumnezeu nedrept pentru că ne refuză această dorinţă?

Fiecare dintre noi suntem alcătuiţi dintr-o parte fizică şi una spirituală. Cu partea fizică ne raportăm la lumea ,,văzută”, iar cu cea spirituală la lumea ,,nevăzută”. Dar ,,Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”(Ioan 4:24). Pe Dumnezeu putem să Îl experimentăm zi de zi în duhul nostru! El ni se poate revela şi fizic atunci când doreşte şi s-a şi revelat pe Sine prin Cristos şi a ,,umblat printre noi plin de har şi adevăr”! Atunci când simţurile noastre sunt blocate, putem, prin Duhul şi prin credinţa în Cuvântul Lui, să afirmăm că El este lângă noi, că ne ţine în palma Sa şi să Îl declarăm Domn peste fiinţa noastră. Afirmaţiile noastre au putere în lumea spirituală! Fie că Îl simţim, fie că nu Îl simţim, lumea văzută şi nevăzută trebuie să ştie că El este Domnul nostru şi că viaţa I-o predăm pe deplin, nelăsând nimic nedat!

Mă plec în faţa Ta, / Ştiu că eşti aici. / Lângă mine stai, / În braţe mă cuprinzi.
 
Prezenţa Ta e-aici, / Chiar de nu pot s-o simt. / În Tine mă ascund, / Al meu Domn Te declar!

Viaţa mea Ţi-o dau, / Pe deplin, eu mă predau, / Pe deplin, eu mă predau.

Mă plec în faţa Ta, / Ştiu că eşti aici. / Lângă mine stai, / În braţe mă cuprinzi.
 
Chiar de nu pot să simt, / Al meu Domn Te declar! / Chiar dacă şoapte aud. NU…! NU…! / Al meu Domn Te declar!

Odată ce ,,am băut din Izvorul apelor vii”, nu vom mai putea fi niciodată la fel! Chiar departe de El de-am fi, sufletul nostru mereu va mărturisi că singura dată când a gustat împlinirea a fost atunci când Cristos domnea peste el. În mijlocul furtunilor vieţii şi morţii rămânem statornici doar dacă suntem ,,cuprinşi în El”! Bucuria relaţiei intime cu El ne aduce înaintea tronului din Ceruri! Deşi suntem încă pe pământ, când stăm în închinare, suntem Acolo împreună cu toţi cei care au murit, dar trăiesc veşnic în prezenţa Lui!

,,M-am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” şi pe toate făpturile, cari sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”” (Apocalipsa 5:11-13).

Melodia exprimă această onoare şi bucurie fără margini de a vedea cerul deschis şi pe Cristos domnind la dreapta Tatălui! ,,Vocea mi-o înalţ cu îngeri mii şi mii, în simfonii de slava, Ţie, vrednic Miel Preasfânt!”

Fără-ncetare, Te caut mereu, / Viaţa mea, Tu ai schimbat, Tatăl meu! / Tu eşti o stâncă în miez de furtuni, / Cuprins în Tine, statornic rămân. / Tu eşti Domnul meu, / Tu eşti Domnul meu!
 
Laudă vreau să-nalţ / Pân’ la tron divin. / Te declar iar Domn / Peste-ntreg pământ. / Vocea mi-o înalţ / Cu îngeri mii şi mii, / În simfonii de slavă, / Ţie, vrednic Miel Preasfânt! / O, o, o....
 
Tu meriţi cinste, / Tu meriţi slavă, / Laudă, onoare, / Ai Tăi fii să-Ţi dea.

Lumea este încă sub stăpânirea păcatului! Există încă multă suferinţă din cauza consecinţelor păcatului! Ca fii de Dumnezeu ce suntem, tânjim să fim în prezenţa Lui nemijlocită! Am vrea să fim mereu în intimitate cu El, fără să mai fim afectaţi de firea noastră păcătoasă sau de răul existent în lume. Visăm cu ochii deschişi la vremea în care vom avea trupuri de slavă şi vom fi cu Dumnezeu veşnicii de veşnicii. Fiinţa noastră strigă după această împlinire pentru care am fost creaţi! E totuşi minunat că încă de aici de pe pământ, putem să gustăm din plinătatea vieţii ce o vom avea în glorie cu Dumnezeu! Veşnicia noastră începe încă de aici!

Cu această nădejde în inimi, socotim orice ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos şi putem să declarăm: „Vino, Doamne, stăpâneşte în glorie! Stăpâneşte în noi şi stăpâneşte în acest univers, care este de fapt şi de drept al Tău!”

În Tine e puterea mea, / În Tine e viaţa mea, Isus, Isus! / Victorios, slăvit Tu eşti, / În toate suveran domneşti, Isus, Isus!

Vino, Doamne, stăpâneşte-n glorie! / Vino, Doamne, stăpâneşte-n glorie! / Vino, Doamne, stăpâneşte-n glorie! / Vino, Doamne, stăpâneşte-n glorie!

Răstigneşte firea mea, / Vreau să fac doar voia Ta, / Trăieşte-n min’ deplin!

Fiecărei generaţii îi sunt date propriile bătălii în care trebuie să intre! Generaţia din vremea Lui Neemia trebuia să ridice din nou zidul ce împresura Ierusalimul. Împărăţia Lui Dumnezeu înaintează cu putere atunci când un om dintr-o generaţie îşi lasă duhul trezit şi face din voia lui Dumnezeu scopul prim şi ultim al vieţii lui! Acest om (oameni) leagă cerul de pământ! Ei coboară mereu şi mereu din prezenţa Tatălui, aducând în braţe înţelepciune de Sus pentru orice detalii ale vieţii! Ei ştiu pentru ce bate inima lui Dumnezeu! Ei împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos! Ei şi-au pierdut viaţa ca să şi-o câştige! Nimic nu este prea greu pentru ei, deoarece sunt îmbrăcaţi cu putere din Dumnezeul atotputernic! Într-o mână ţin sabia, iar în cealaltă mistria! Zi şi noapte se află în strajă pe zidurile Împărăţiei! Tot ce încep duc la bun sfârşit!

Domnul caută astfel de oameni şi în generaţia noastră! El vrea să trezească prin ei duhurile celor care L-au cunoscut, pentru a câştiga această generaţie pentru Cristos! Zidul Împărăţiei Lui este întins! Este mult de clădit! Domnul vrea să Îşi trezească bisericile! Fiecare om şi fiecare biserică trebuie să ridice porţiunea de ,,zid” din ,,dreptul casei lui/ei”.
,,Mâna Ta bună să fie cu noi, / Pacea Ta dulce în inimi din nou, / Ziduri în dragoste iar să-nălţăm, / Cu toţii să ştie că Tu eşti cu noi!”

Tată, adu-Ţi aminte, oh, Tată… / Poporul Tău răscumpărat / În neputinţă e-ngropat. / Tată, priveşte-acum, oh, Tată… / Căci zidurile s-au surpat, / De nimeni nu-s vegheaţi.
 
Trezeşte, Doamne, duhul lor, / Revarsă mila Ta peste ei! / Pe aripi de vultur aşează-i din nou, / Ploaia trezirii să curgă din cer!

Mâna Ta bună să fie cu noi, / Pacea Ta dulce în inimi din nou, / Ziduri în dragoste iar să-nălţăm, / Cu toţii să ştie că Tu eşti cu noi! / Eşti cu noi...! Eşti cu noi...! Eşti cu noi…!
Tată...

Tată, Îţi mulţumesc, oh, Tată... / Dorinţa mea Ţi-e dragă, / Tu inima mi-asculţi. / Tată, cât Te iubesc, oh, Tată... / Viaţa mea Ţi-e scumpă, / Ah, cât de drag îmi eşti!